marți, 22 noiembrie 2016

Dor de Iarnă

Cred că mi-am pierdut puterea s-aștept,
Răbdarea să număr norii pe cer,
Să strâng - zi de zi - Toamna la piept
Să am zăpadă doar ... în frigider.

Când simt, respir, Iarna de peste tot,
Dar niciun fulg nu se agață de mine
Toamna râde încă pe-afară, dar nu pot
Să îi mai deschid fereastra: mi-e rușine!

Că i-am trădat frunzele uscate
Ploile lungi ce-mi mângâie umbrela - dar fie!
De prea mult timp port ca pe un rucsac, în spate.
Un dor de iarnă, de alb, de copilărie...



vineri, 14 octombrie 2016

Două povești despre școală....

Dragi părinți și profesori,
Astăzi o să vă provoc la un exercițiu. Am scris două povești și o să vă întreb: care poveste ilustrează cel mai bine experiența proprie cu școala noastră? Ce alt final se poate alege pentru povestea a doua?
Dacă vă place acest exercițiu distribuiți la cât mai mulți prieteni. Ei ce vor alege? 

Ion-Ovidiu Pânișoară




Prima zi de școală - varianta 1

Într-un cuib care se afla la ultimul etaj pe creanga unui copac bătrân creșteau frumos doi pui de pasăre: Vrăbi și Uță. Într-o dimineață Uță își strigă fratele de pe marginea cuibului:
- Uite Vrăbi, vezi acolo jos? A crescut o floare chiar sub copacul nostru. Haide să mergem să o vedem de aproape!
- Nu putem astăzi! a răspuns fratele său. Noi nu știm să zburăm și dacă o să sărim cu piciorușele noastre o să ajungem acolo abia pe la prânz!
- Și ce dacă? a strigat entuziasmat Uță. Uite ce frumoasă este! Hai să mergem Vrăbi! a adăugat el cu un glas rugător!
- Dar ai uitat că astăzi trebuie să mergem la școală? Este prima zi și nu aș vrea să întârziem! Haide Uță, uite școala este aproape, pe creanga cealaltă!
- Eu nu merg! a strigat acesta supărat. Mergi tu, eu m-am hotărât - cobor până la floarea aceea. Ce mare lucru crezi că o să înveți în prima zi de școală?
Și așa cei doi frați s-au despărțit. Vrăbi a țopăit de câteva ori până la creanga unde era Școala din copac. Uță a țopăit și el din creangă în creangă, tot mai jos. Dar nu era deloc ușor. Însă când Uță își punea ceva în cap nu se putea să nu reușească. Așa cum prevăzuse și Vrăbi a ajuns în timpul prânzului. Epuizat s-a așezat lângă minunata floare, prea obosit ca să mai poată să o admire, Atunci a auzit deasupra sa un fâlfâit de aripi și spre uimirea lui chiar lângă el a aterizat Vrăbi!
- Ce mai faci frate? l-a întrebat acesta cu un zâmbet larg.
- Tu, tu, tu ... s-a bâlbâit Uță, tu zbori?
- Da, astăzi la școală am învățat să zburăm! a strigat Vrăbi fericit. Apoi a privit, în tăcere, preț de câteva clipe floarea. Ai dreptate - a spus el - este foarte frumoasă și și-a deschis aripile pentru zbor.
- Pleci? a întrebat cu un glas tremurat Uță
- Da, mama a făcut o mâncare foarte gustoasă. Am venit să te chem și pe tineee ... s-a mai auzit din văzduh în timp ce Uță îl privea cum se înalță în zbor
Vezi mai multe despre cărțile mele...
Află acum mai multe despre cățile mele
Ce foame îmi este a spus Uță în gând privind cu un oftat spre copacul în vârful căruia se afla cuibul lui. Apoi a început să țopăie încet, încet spre casă...


Prima zi de școală - varianta 2

Într-un cuib care se afla la ultimul etaj pe creanga unui copac bătrân creșteau frumos doi pui de pasăre: Vrăbi și Uță. În dimineața aceea Vrăbi era foarte fericit: era prima zi de școală. Uță în schimb îl privea un pic plictisit și nu îi înțelegea deloc bucuria:
- Mergem la școala, mergem la școală... repeta tot timpul Vrăbi

- Uite că eu nu merg astăzi! l-a contrazis Uță.
- Cum să nu mergi? a întrebat sincer mirat Vrăbi. 
- Uite așa - nu merg. Ce mare chestie este și cu școala asta?
- Păi, a spus Vrăbi ușor descumpănit de lipsa de entuziasm a fratelui său, o să învățăm multe lucruri... o să învățăm să zburăm!
- Eu tot nu merg! a insistat Uță. Nu merg și gata! Stau acasă cu bunicul!
Vrăbi l-a privit dezamăgit, dar l-a lăsat în pace. A luat ghiozdanul în spinare și vesel a țopăit până la creanga următoare unde se deschisese Școala din copac. 
Ziua a trecut repede. La prânz Vrăbi s-a întors în cuib. Tomai atunci a apărut și Uță. 
- Ce faci Vrăbi? a întrebat el mai puțin morocănos ca dimineață. Ce zici dăm o tură în zbor?
- Cum adică? s-a bâlbîit Vrăbi,
- Uite așa a zis Uță vesel și a deschis aripile larg. A plutit în jurul cuibului apoi s-a așezat din nou pe marginea acestuia.
- Ce faci?
- Eu, eu... a zis Vrăbi cu un glas trist, eu nu știu să zbor...
- Cum așa? s-a mirat Uță, doar de asta ai mers la școală. Ai zis că o să vă învețe să zburați!
- De învățat am învățat... a șoptit Vrăbi rușinat. Am văzut multe poze cu păsări zburând, am citit teorii despre zbor ... dar nu am zburat. Doamna profesoară ne-a spus că o să zburăm săptămâna viitoare...
- Haide frate că nu este așa de greu cum crezi!
- Dar tu cum ai învățat? a întrebat cu un zâmbet larg Vrăbi
- Simplu ... mi-a arătat bunicul.

Copyright 2016 by Ion-Ovidiu Pânișoară. Reproducerea este permisă doar în condițiile menționării sursei și a autorului.

Despre autor: Ion-Ovidiu Pânișoară este profesor universitar, director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București, coordonator de doctorat în domeniul Științele Educației. Este autor de carte în domeniul pedagogic (Comunicarea eficientă - 4 ediții a fost premiată de Academia Română) și de cărți pentru copii: Trilogia Medaliile succesului (Polirom) și Poveștile Diandrei (Didactica Publishing House).

duminică, 4 septembrie 2016

Drumul

Uneori drumul pe care trebuie să mergi
Nu a fost încă inventat și alegi
Un alt drum, unul mai drept și mai mare
Asfaltat, plin de veselie și de culoare.

Iar primul drum rămâne-n uitare
Nici nu s-a născut și iată că aproape moare.

Apoi, într-o zi când crezi că ai terminat
C-ai ajuns la destinație, vezi că te-ai înșelat
Drumul  ușor, frumos, asfaltat,
Nu era decât un cerc colorat

Și că primul drum nu fusese construit
Pentru că Tu trebuia să-l faci și-ai fugit!

Mai ai o singură șansă; acum, astăzi, în această secundă...




marți, 23 august 2016

Zidul

La marginea pădurii este un zid
Înalt, vechi, pe alocuri dărâmat
Copacii își mai aruncă uneori
Câte vreo creangă peste el din curiozitate
Iar vântul duce dincolo frunze fără viză.

Orașul gâfâie cald, murdar și arid
Dicolo de zid. Pădurea tace - poate a uitat
Că sub clădirile lui zac tăiați frați și surori
Că le-a fost furată lumea și un petec de cer, de libertate
Unde ultimii doi nori, storși de puteri, fac dializă.

Și totuși noaptea se aud glasuri. Invalid
Orașul lasă oamenii să iasă la colindat
Cu brațele ridicate ca niște ramuri
Degetele lor poartă frunze de logodnă luate în rate
Revoluția a început: și nu poate să fie remiză!




sâmbătă, 23 iulie 2016

Cine ești tu,TINEREȚE?


Ieri mi-am găsit tinerețea
Ascunsă după o ușă pe care eu
Am uitat-o închisă
Avea pe față același zâmbet, avea
Pe mână sărutul meu
Doar privirea îi era puțin învinsă...

Ne-am privit lung
Inima îmi bătea tare în piept
Dar bătrânețea mă chema la masă întruna
Era târziu și se putea să nu mai ajung
Nici măcar la desert
Așa că am închis ușa pentru totdeauna...

sâmbătă, 9 iulie 2016

Identitate


Am obosit să consiliez norii
Și să le găsesc ploi la matrimoniale
Nu mai vreau să-i spun furtunii
Să facă cursuri de management al furiei!

Vreau să mă uit în altă parte
Atunci când fulgerul face fotografii
Cu prea mult blitz. Să nu mai ameninț
Tunetul cu tulburarea liniștii publice...

Dar fereastrele casei mele nu vor să stea închise
Cred că într-o viață anterioară au fost aripi...





duminică, 26 iunie 2016

Cald

Este atât de cald afară
Că am declarat ilegal frigiderul
Și am chemat pompierii aseară
Să stingă asfințitul, să inunde cerul.

Pe facebook cineva a postat joi
„Vând nori proaspeți, reîncărcabili”
Dar nimeni nu mai avea ploi.
Și norii nu se pot umple cu lacrimi

Și așa trece ziua, clocotită
Că noaptea miroase a ciocolată topită