Cred că mi-am pierdut puterea s-aștept,
Răbdarea să număr norii pe cer,
Să strâng - zi de zi - Toamna la piept
Să am zăpadă doar ... în frigider.
Când simt, respir, Iarna de peste tot,
Dar niciun fulg nu se agață de mine
Toamna râde încă pe-afară, dar nu pot
Să îi mai deschid fereastra: mi-e rușine!
Că i-am trădat frunzele uscate
Ploile lungi ce-mi mângâie umbrela - dar fie!
De prea mult timp port ca pe un rucsac, în spate.
Un dor de iarnă, de alb, de copilărie...
marți, 22 noiembrie 2016
vineri, 14 octombrie 2016
Două povești despre școală....
Astăzi o să vă provoc la un exercițiu. Am scris două povești și o să vă întreb: care poveste ilustrează cel mai bine experiența proprie cu școala noastră? Ce alt final se poate alege pentru povestea a doua?
Dacă vă place acest exercițiu distribuiți la cât mai mulți prieteni. Ei ce vor alege?
Ion-Ovidiu Pânișoară
Prima zi de școală - varianta 1
Într-un cuib care se afla la ultimul etaj pe creanga unui copac bătrân creșteau frumos doi pui de pasăre: Vrăbi și Uță. Într-o dimineață Uță își strigă fratele de pe marginea cuibului:
- Uite Vrăbi, vezi acolo jos? A crescut o floare chiar sub copacul nostru. Haide să mergem să o vedem de aproape!
- Nu putem astăzi! a răspuns fratele său. Noi nu știm să zburăm și dacă o să sărim cu piciorușele noastre o să ajungem acolo abia pe la prânz!
- Și ce dacă? a strigat entuziasmat Uță. Uite ce frumoasă este! Hai să mergem Vrăbi! a adăugat el cu un glas rugător!
- Dar ai uitat că astăzi trebuie să mergem la școală? Este prima zi și nu aș vrea să întârziem! Haide Uță, uite școala este aproape, pe creanga cealaltă!
- Eu nu merg! a strigat acesta supărat. Mergi tu, eu m-am hotărât - cobor până la floarea aceea. Ce mare lucru crezi că o să înveți în prima zi de școală?
Și așa cei doi frați s-au despărțit. Vrăbi a țopăit de câteva ori până la creanga unde era Școala din copac. Uță a țopăit și el din creangă în creangă, tot mai jos. Dar nu era deloc ușor. Însă când Uță își punea ceva în cap nu se putea să nu reușească. Așa cum prevăzuse și Vrăbi a ajuns în timpul prânzului. Epuizat s-a așezat lângă minunata floare, prea obosit ca să mai poată să o admire, Atunci a auzit deasupra sa un fâlfâit de aripi și spre uimirea lui chiar lângă el a aterizat Vrăbi!
- Ce mai faci frate? l-a întrebat acesta cu un zâmbet larg.
- Tu, tu, tu ... s-a bâlbâit Uță, tu zbori?
- Da, astăzi la școală am învățat să zburăm! a strigat Vrăbi fericit. Apoi a privit, în tăcere, preț de câteva clipe floarea. Ai dreptate - a spus el - este foarte frumoasă și și-a deschis aripile pentru zbor.
- Pleci? a întrebat cu un glas tremurat Uță
- Da, mama a făcut o mâncare foarte gustoasă. Am venit să te chem și pe tineee ... s-a mai auzit din văzduh în timp ce Uță îl privea cum se înalță în zbor
Află acum mai multe despre cățile mele |
Prima zi de școală - varianta 2
Într-un cuib care se afla la ultimul etaj pe creanga unui copac bătrân creșteau frumos doi pui de pasăre: Vrăbi și Uță. În dimineața aceea Vrăbi era foarte fericit: era prima zi de școală. Uță în schimb îl privea un pic plictisit și nu îi înțelegea deloc bucuria:
- Mergem la școala, mergem la școală... repeta tot timpul Vrăbi
- Uite că eu nu merg astăzi! l-a contrazis Uță.
- Cum să nu mergi? a întrebat sincer mirat Vrăbi.
- Uite așa - nu merg. Ce mare chestie este și cu școala asta?
- Păi, a spus Vrăbi ușor descumpănit de lipsa de entuziasm a fratelui său, o să învățăm multe lucruri... o să învățăm să zburăm!
- Eu tot nu merg! a insistat Uță. Nu merg și gata! Stau acasă cu bunicul!
Vrăbi l-a privit dezamăgit, dar l-a lăsat în pace. A luat ghiozdanul în spinare și vesel a țopăit până la creanga următoare unde se deschisese Școala din copac.
Ziua a trecut repede. La prânz Vrăbi s-a întors în cuib. Tomai atunci a apărut și Uță.
- Ce faci Vrăbi? a întrebat el mai puțin morocănos ca dimineață. Ce zici dăm o tură în zbor?
- Cum adică? s-a bâlbîit Vrăbi,
- Uite așa a zis Uță vesel și a deschis aripile larg. A plutit în jurul cuibului apoi s-a așezat din nou pe marginea acestuia.
- Ce faci?
- Eu, eu... a zis Vrăbi cu un glas trist, eu nu știu să zbor...
- Cum așa? s-a mirat Uță, doar de asta ai mers la școală. Ai zis că o să vă învețe să zburați!
- De învățat am învățat... a șoptit Vrăbi rușinat. Am văzut multe poze cu păsări zburând, am citit teorii despre zbor ... dar nu am zburat. Doamna profesoară ne-a spus că o să zburăm săptămâna viitoare...
- Haide frate că nu este așa de greu cum crezi!
- Dar tu cum ai învățat? a întrebat cu un zâmbet larg Vrăbi
- Simplu ... mi-a arătat bunicul.
Copyright 2016 by Ion-Ovidiu Pânișoară. Reproducerea este permisă doar în condițiile menționării sursei și a autorului.
Despre autor: Ion-Ovidiu Pânișoară este profesor universitar, director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București, coordonator de doctorat în domeniul Științele Educației. Este autor de carte în domeniul pedagogic (Comunicarea eficientă - 4 ediții a fost premiată de Academia Română) și de cărți pentru copii: Trilogia Medaliile succesului (Polirom) și Poveștile Diandrei (Didactica Publishing House).
Copyright 2016 by Ion-Ovidiu Pânișoară. Reproducerea este permisă doar în condițiile menționării sursei și a autorului.
Despre autor: Ion-Ovidiu Pânișoară este profesor universitar, director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București, coordonator de doctorat în domeniul Științele Educației. Este autor de carte în domeniul pedagogic (Comunicarea eficientă - 4 ediții a fost premiată de Academia Română) și de cărți pentru copii: Trilogia Medaliile succesului (Polirom) și Poveștile Diandrei (Didactica Publishing House).
duminică, 4 septembrie 2016
Drumul
Uneori drumul pe care trebuie să mergi
Nu a fost încă inventat și alegi
Un alt drum, unul mai drept și mai mare
Asfaltat, plin de veselie și de culoare.
Iar primul drum rămâne-n uitare
Nici nu s-a născut și iată că aproape moare.
Apoi, într-o zi când crezi că ai terminat
C-ai ajuns la destinație, vezi că te-ai înșelat
Drumul ușor, frumos, asfaltat,
Nu era decât un cerc colorat
Și că primul drum nu fusese construit
Pentru că Tu trebuia să-l faci și-ai fugit!
marți, 23 august 2016
Zidul
La marginea pădurii este un zid
Înalt, vechi, pe alocuri dărâmat
Copacii își mai aruncă uneori
Câte vreo creangă peste el din curiozitate
Iar vântul duce dincolo frunze fără viză.
Orașul gâfâie cald, murdar și arid
Dicolo de zid. Pădurea tace - poate a uitat
Că sub clădirile lui zac tăiați frați și surori
Că le-a fost furată lumea și un petec de cer, de libertate
Unde ultimii doi nori, storși de puteri, fac dializă.
Și totuși noaptea se aud glasuri. Invalid
Orașul lasă oamenii să iasă la colindat
Cu brațele ridicate ca niște ramuri
Degetele lor poartă frunze de logodnă luate în rate
Revoluția a început: și nu poate să fie remiză!
Înalt, vechi, pe alocuri dărâmat
Copacii își mai aruncă uneori
Câte vreo creangă peste el din curiozitate
Iar vântul duce dincolo frunze fără viză.
Orașul gâfâie cald, murdar și arid
Dicolo de zid. Pădurea tace - poate a uitat
Că sub clădirile lui zac tăiați frați și surori
Că le-a fost furată lumea și un petec de cer, de libertate
Unde ultimii doi nori, storși de puteri, fac dializă.
Și totuși noaptea se aud glasuri. Invalid
Orașul lasă oamenii să iasă la colindat
Cu brațele ridicate ca niște ramuri
Degetele lor poartă frunze de logodnă luate în rate
Revoluția a început: și nu poate să fie remiză!
sâmbătă, 23 iulie 2016
Cine ești tu,TINEREȚE?
Ieri mi-am găsit tinerețea
Ascunsă după o
ușă pe care eu
Am uitat-o
închisă
Avea pe față
același zâmbet, avea
Pe mână sărutul
meu
Doar privirea îi
era puțin învinsă...
Ne-am privit lung
Inima îmi bătea
tare în piept
Dar bătrânețea mă
chema la masă întruna
Era târziu și se
putea să nu mai ajung
Nici măcar la
desert
Așa că am închis
ușa pentru totdeauna...
sâmbătă, 9 iulie 2016
Identitate
Am obosit să consiliez norii
Și să le găsesc ploi la matrimoniale
Nu mai vreau să-i spun furtunii
Să facă cursuri de management al furiei!
Vreau să mă uit în altă parte
Atunci când fulgerul face fotografii
Cu prea mult blitz. Să nu mai ameninț
Tunetul cu tulburarea liniștii publice...
Dar fereastrele casei mele nu vor să stea închise
Cred că într-o viață anterioară au fost aripi...
duminică, 26 iunie 2016
Cald
Este atât de cald afară
Că am declarat ilegal frigiderul
Și am chemat pompierii aseară
Să stingă asfințitul, să inunde cerul.
Pe facebook cineva a postat joi
„Vând nori proaspeți, reîncărcabili”
Dar nimeni nu mai avea ploi.
Și norii nu se pot umple cu lacrimi
Și așa trece ziua, clocotită
Că noaptea miroase a ciocolată topită
Că am declarat ilegal frigiderul
Și am chemat pompierii aseară
Să stingă asfințitul, să inunde cerul.
Pe facebook cineva a postat joi
„Vând nori proaspeți, reîncărcabili”
Dar nimeni nu mai avea ploi.
Și norii nu se pot umple cu lacrimi
Și așa trece ziua, clocotită
Că noaptea miroase a ciocolată topită
luni, 13 iunie 2016
Inevitabila iarnă
Timpul prăbușit în genunchi
Așteapta să fie iertat. La copacul vieții
Crengile se desprindeau de pe trunchi
Și începeau să zboare ca niște păsări
Dând tare din frunze spre zări
Care nu se născuseră încă...
Tinerețea m-a mai privit doar o clipă
Apoi s-a dus să prindă din urmă copilăria
Soarele zilei făcuse gripă
Și se lăsase invadat de nori
Și de ploi uscate ca niște flori
Ce nici nu știau că sunt artificiale...
Atunci am văzut-o: sprijinită în baston
Mă aștepta răbdătoare bătrânețea
Trenul meu oprea încet, încet la peron
Îmi pierdusem deja bagajul în atâtea gări
Că nu îmi mai permiteam alte plecări
Și am coborât cu capul descoperit și pălăria în mână!
Pășind tiptil pe urmele pașilor mei
Venise iarna
Și toate trenurile fuseseră anulate.
Crengile se desprindeau de pe trunchi
Și începeau să zboare ca niște păsări
Dând tare din frunze spre zări
Care nu se născuseră încă...
Tinerețea m-a mai privit doar o clipă
Apoi s-a dus să prindă din urmă copilăria
Soarele zilei făcuse gripă
Și se lăsase invadat de nori
Și de ploi uscate ca niște flori
Ce nici nu știau că sunt artificiale...
Atunci am văzut-o: sprijinită în baston
Mă aștepta răbdătoare bătrânețea
Trenul meu oprea încet, încet la peron
Îmi pierdusem deja bagajul în atâtea gări
Că nu îmi mai permiteam alte plecări
Și am coborât cu capul descoperit și pălăria în mână!
Pășind tiptil pe urmele pașilor mei
Venise iarna
Și toate trenurile fuseseră anulate.
vineri, 10 iunie 2016
Flori de tei
Când vine vara teiul meu își pierde
Frunzele. Nu poate să le-ascundă
Ca niște bulgări de zăpadă verde
În asfințitul casei mele le scufundă.
Atunci, de undeva din asfaltul fierbinte,
Curge un parfum de cer spre norii grei.
Iar bălților le apar riduri pe frunte
Și fulgi pe buzele umede. Fulgi de tei.
Frunzele. Nu poate să le-ascundă
Ca niște bulgări de zăpadă verde
În asfințitul casei mele le scufundă.
Atunci, de undeva din asfaltul fierbinte,
Curge un parfum de cer spre norii grei.
Iar bălților le apar riduri pe frunte
Și fulgi pe buzele umede. Fulgi de tei.
vineri, 6 mai 2016
Început de ploaie
Nori grei, umpluți până la refuz
Cu întuneric
Au coborât atât de aproape
Încât brațele mele ridicate
Lasă urme lungi de aripi
De la un capăt al cerului
La altul
Plouă...
Oamenii amintirilor
De la un timp,
Toți oamenii pe care i-am cunoscut
Au început, rând pe rând,
Să moară.
Unii au murit frumos
Înghesuiți în dreptunghiul
Vreunei fotografii din tinerețe
Alții s-au ascuns
Ca într-un joc de-a „baba oarba”
Și nu i-am mai găsit niciodată.
Iar în jurul meu apar mereu oameni noi
Oameni care nu mai au prezent
Ci sunt deja doar viitor...
vineri, 29 aprilie 2016
Sfaturi pentru mine (și tine)
Nu vei vedea furtuna de ai ferestrele închise
Nici frunzele când sunt de Toamnă compromise
Nu vei afla cum este să
alergi cu brațele despletite
Ca o cruce de foc
pe care tristețea o înghite.
Vei sta ascuns în mica ta închisoare
Care nu are noapte
și nici ziuă nu are
La școala vieții o să apari în catalog absent
Fără amintiri,
fără viitor, fără prezent...
De aceea te rog să-ți amintești de poveste
Ești cel care
crește: lovește, trăiește, iubește...
Chiar dacă
lacrima ți-a confiscat astăzi obrazul
Vei învăța să
râzi și să ignori necazul.
Vei merge mai
departe prin ploaie, furtună,
Vei strânge din
dinți dar vei ține de mână
Tot viitorul pe
care-l vei putea smulge
Și vei ajunge
ACOLO ... chiar dacă vei plânge!
vineri, 25 martie 2016
Despre viață și nu numai
Uneori viața îți
spune o poveste
O poveste cu „a
fost”, nu cu „mai este”
Alteori te lasă
să alegi tu finalul
Ca un surfer
nebun să atingi valul...
Uneori drumul
drept duce departe
Alteori umpli
doar paharele sparte.
Uneori înveți că
mai există și mâine
Alteori plângi
printre-ale zilei ruine.
Uneori ziua
întreagă o arunci la gunoi
Alteori vezi în semenii
tăi doar eroi
Lumea are doar
forma pe care tu i-o dai
Așa că nu mai sta
lângă drumul tău: Hai!
Când seara-și
aruncă peste tot cerneala
Găsește-ți timp
să-ți ucizi oboseala
Și să îți aduci
aminte: tu ești de vină
De nu lași dimineața
să îți aducă în lumină.
sâmbătă, 12 martie 2016
Jocul de-a Iarna
Primăvara a apărut amăgitoare
Printre norii ce încă fierbeau
Oferind împrumuturi de soare.
Naivi, tinerii copaci, își ofereau
Toți mugurii în palmele goale
Ale crengilor.
Chiar și copacii maturi, în putere,
Se lăsaseră înșelați de vremuri
Și oferiseră spre închiriere,
Păsarilor
Crengile înalte pentru cuiburi
Penthouse.
Când Iarna s-a întors pe seară
Cu armata ei de fulgi gingași
A anulat întreaga primăvară
Și a interzis
Accesul copacilor în oraș
marți, 8 martie 2016
Profesorul
Scriu o petiție
Împotriva legii gravitațieiVreau să schimb codul penal
Al naturii
Și să învăț
Toamna asta
Toate frunzele copacilor
Să aibă ambiție
Și să zboare la fel ca fluturii.
Frunze
Câteodată,
Sunt doar o frunză
Puțin uscată - doar puțin...
De care vântul a uitat
Când a plecat să se joace
Umplând pământul
De culoarea norilor.
Sunt o frunză artificială
Puțin goală - doar puțin.
Care nu a avut
Niciodată
Un copac
De care să stea atârnată.
Rolul lucrurilor
duminică, 6 martie 2016
Fapt divers
Dimineața Iarna a avut un accident
A încercat să depășească Toamna
Dar a alunecat pe un acoperiș ud
Și a răsturnat toată zăpada în drum.
Pe contrasens venea Primăvara
Care a încercat să o evite
Și a intrat cu tot cu flori
În ferestrele mele adormite
Câțiva nori, martori la scenă,
Au rămas să aștepte televiziunile
O să povestească toate amănuntele
Care nici măcar nu s-au întâmplat!
Timpul bătrân și obosit
A adormit pe o bancă în parc
Din păcate eu iar am întârziat
Și plec din mine închizând încet Ușa.
A încercat să depășească Toamna
Dar a alunecat pe un acoperiș ud
Și a răsturnat toată zăpada în drum.
Pe contrasens venea Primăvara
Care a încercat să o evite
Și a intrat cu tot cu flori
În ferestrele mele adormite
Câțiva nori, martori la scenă,
Au rămas să aștepte televiziunile
O să povestească toate amănuntele
Care nici măcar nu s-au întâmplat!
Timpul bătrân și obosit
A adormit pe o bancă în parc
Din păcate eu iar am întârziat
Și plec din mine închizând încet Ușa.
vineri, 4 martie 2016
Orașul
Ieri cineva a
săpat în mijlocul orașului o groapă
De atunci groapa
tot crește deși nimeni nu mai sapă
Nu este groapa
lui, nu este a ta, nu este a mea
Dar groapa flămândă
ne cheamă pe toți la ea.
Orașul întreg se
scurge pe acolo, pe aici,
Groapa înghite
tot: clădiri mari și case mici
Dacă nu facem
ceva până mâine tot ce-am avut
Am strâns și am
construit o să fie pierdut.
Timpul trece, nimeni
nu găsește-o soluție
Am pierdut din
memorie semnul de revoluție
Apoi, când totul
părea pierdut, un copil a plantat
Un copac și
astfel groapa s-a astupat.
Dar nu vă
bucurați încă, sigur o altă groapă
Chiar acum în
fundația viselor noaștre sapă, sapă...
Iar dacă copilul
acela o să crească mare
Cine o să mai
salveze orașul oare?
Iarna mea
Își părăsise
funzele, copacii, tot
Primii fulgi își
înfigeau dinții albi
În văzduhul ce dăduse
în clocot.
Bătrânețea nu mai
avea răbdare
Urma iarna celor
o mie de ani
Banca nu făcea
împrumuturi de soare
Eu nu mai aveam
ce face cu bani.
Apoi într-o
noapte, când încercam,
Să prind pietrele
evadate din drum
Am găsit un surâs
cald: eu eram
M-am aprins și am
făcut iarna scrum.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)