Dragi părinți și profesori,
Uneori frica le blochează copiilor multe momente de bucurie. Este motivul pentru care am scris rândurile de mai jos. Sper să vă sprijine în discuțiile cu cei mici:
Mili era o pisicuță drăgălașă, foarte veselă și jucăușă. Și avea Mili un prieten bun, bun: pe câinele Artur. Acesta era bătrân și nu mai lătra deloc. De cele mai multe ori stătea sub un nuc și - când nu asculta poveștile pe care i le istorisea Mili - dormita cât era ziua de lungă.
Într-o zi însă, Mili a auzit că o să vină în curând hinghierii în cartier. Nu știa ea prea bine ce însemna cuvântul hinghieri, dar o rândunică cu care s-a întâlnit în chiar dimineața aceea i-a spus că ei îi prind pe câini și îi duc undeva la o „închisoare”.
Din acel moment Mili nu a mai fost pisicuța veselă pe care o știa toată lumea. De fiecare dată când auzea o mașină se îngrijora: nu cumva au venit hinghierii să-l ia pe Artur?
Spre exemplu, trecea mașina de lapte și lăptarul îi aducea întotdeauna și lui Mili un castronel cu smântână. Dar Mili de îngrijorată ce era nu se mai bucura când auzea motorul mașinii. Îi era tare frică și până să își dea seama că era doar lăptarul intra într-o panică teribilă.
Timpul a trecut și într-o zi chiar au venit hinghierii. Mili a fugit repede, repede să-l anunțe pe Artur ca să se ascundă, dar sub bătrânul nuc locul era gol. În timpul în care ea fusese ocupată să fie îngrijorată pe prietenul ei îl adoptase o bătrânică și îl luase cu ea la țară unde avea o curte mare și un nuc la fel de bătrân ca ei doi. Așa că, în acea zi, hinghierii au plecat cu mâna goală din cartier.
Dar Mili a rămas tot la fel de speriată. Ori de câte ori auzea un motor de mașină tresărea și simțea nevoia să meargă să anunțe pe cineva.
Noroc că într-o zi bătrânica care îl adoptase pe Artur a trecut din nou prin cartier și a văzut-o pe biata noastră pisicuță. De altfel, nici nu mai era o pisicuță, era deja o pisică în toată regula cu „vechime”. Bătrâna s-a gândit că are o curte mare și că poate să adopte și o pisică pe lângă câinele pe care deja îl avea. Așa a ajuns Mili la țară unde - spre norocul ei - mașinile treceau rar, atât de rar încât după un timp a reușit să uite de frica ei de hinghieri.
Dar timpul în care Mili a fost speriată DEGEBA nimeni nu i l-a mai dat înapoi!
